Fiu-miu e fiu-miu

Acum ca peste vreo 3 luni se apropie timpul sa am si eu un fiu, dupa 2 sarcini dorite dar pierdute (oprite din evolutie) a inceput lumea sa ma apostrofeze in legatura cu numele lu’ al mic.

“Ce bah, ai ramas fara inspiratie”
“Hai ma, alt nume n-ai gasit”
“Da-o ma incolo ca, copilu’ trebe sa aibe personalitate..”

Si asa mai departe.

Raspunsul meu:

“Ce aveti bah oameni buni cu mine?
E copilu meu! Eu si sotia mea decidem ce nume o sa aibe. Nu voi.
Io nu m-am luat de voi cand ati avut vreo idee tampita sau ati tras vreo concluzie aiurea si cine stie ce alte decizii gresite ati luat in viata..

Unde ati fost ma cand eu si Miha treceam prin doua drame?
N-ati sunat niciunu, sau n-ati fost pe la noi sa ne “consolati” cu prezenta.
Nici acum nu va prea inghesuiti sa sunati si sa intrebati cum se simte, cum e atmosfera, cat de mare e burta, cand mai mergi la control..etc..

Va doare-n cur. Asa ca ..lasa-ti-ma sa decid eu ce e mai bine pentru copilul meu, ca nu voi o sa-l cresteti.”

Decizia mea si a sotiei:

• Va avea un singur nume
• Acesta va fi un nume romanesc
• Va fi botezat la catolici.

Punct.

Antipunct: Daca esti vreounu’ care a contrazice raspunsul meu te invit sa bagi aici un comentariu si sa inceapa scandalul.
(Unchiul meu de la Piatra Neamt – Sandi, si cu Fulgerica de la CJ sunt exclusi din aceasta ecuatie..ca ei au mai intrebat putin:P )